RE//CUNOAȘTE

Am început o nouă serie de mesaje intitulată: RE//CUNOAȘTE.
Sunt lucruri pe care trebuie să le cunoști: adevăruri absolute, porunci ale lui Dumnezeu, dar și lucruri pe care să le re//cunoști, adică să le redescoperi adevărăta semnificație.
Urmărește întreaga serie pentru a înțelege cum arată adevărata ucenicie!

Am început o nouă serie de mesaje intitulată: RE//CUNOAȘTE.
Sunt lucruri pe care trebuie să le cunoști: adevăruri absolute, porunci ale lui Dumnezeu, dar și lucruri pe care să le re//cunoști, adică să le redescoperi adevărăta semnificație.
Urmărește întreaga serie pentru a înțelege cum arată adevărata ucenicie!

 

 

Doctrina alegerii a generat dintotdeauna dezbateri vii. Însă, când Petru se adresează celor aleși, el nu vrea să creeze confuzie legat de cine sunt aceștia, ci mai degrabă să transmită speranță, încurajare, putere nouă, pentru ca cei care sunt obosiți și descurajați să fie încurajați să-și trăiască mărturia chiar în mijlocul persecuției și suferinței

Noi oamenii am acaparat mântuirea, i-am pus amprenta egoismului nostru! Mântuirea e despre noi, nevoile noastre, interesul nostru – mântuirea înseamnă pentru mulți: cum să-ți scapi pielea? Dar mântuirea nu are de-a face mai înainte de toate cu tine! Felul în care percepi mântuirea determină felul în care vei trăi în mântuire!

Piatra din capul unghiului, este prima într-o construcție, cea dintâi, cea mai importantă: DE CE? Pentru că de la ea pornea totul, ea oferea direcția, ea era punctul de referință.
Piatra aceasta e începutul unei lucrări care nu n-a mai existat până atunci în forma aceasta – ceva nou!
Și așa este Isus în viața ta! Fără Isus nu există: transformare, mântuire, speranță pentru viitor, dar cu El prezentul și veșnicia ta sunt asigurate.

 

 

 

Când te supui autorităților, tu te supui lui Dumnezeu! Supunerea ta este o mărturie despre modul în care lucrează Dumnezeu! Ascultă mesajul acesta pentru a înțelege supunerea în fața autorităților așa cum Dumnezeu o cere!

 

 

 

 

Ai fost creat, răscumpărat și așezat în Biserica lui Cristos cu scopul precis de a sluji.
De aceea slujirea unui creștin nu se bazează pe contexte perfecte, aprecierea celor din jur sau pe clauze, ci exclusiv pe ascultare și supunere față de Dumnezeu.

Dragostea nu este doar sentiment, de aceea o relație nu poate fi construită numai pe sentimentul de îndrăgostire. Dragostea include supunerea și respectul, iar relațiile nu funcționează fără supunere și respect! Acceptă provocarea acestui mesaj și re/cunoaște care este rolul tău, statutul tău în căsnicie!

Suferința ta nu anulează chemarea ta ci suferința ta este cununa ta!
Acultă mesajul acesta și RE/CUNOAȘTE că ai fost chemat să suferi pentru neprihănire!

Acultă mesajul acesta și observă care trebuie să fie atitudinea creștinului în aceste vremuri!

 

 

Ascultă mesajul acesta și observă cât de important este rolul nostru încredințat de Dumnezeu în trupul lui Cristos!

DE CE?

Așteptarea nu este un accident sau un neprevăzut și nu are scopul să-ți întindă nervii la maxim, nici să te biciuiască în momentele și așa grele ale vieții. Așteptarea este inclusă în planul lui Dumnezeu ca un mijloc prin care El modelează viața și caracterul tău.

Ce înseamnă să-L pui pe Dumnezeu pe primul loc? Atenție !!! Nu doar să-L incluzi în planurile tale. Nu doar să începi cu El dar pe urmă să preiei din nou conducerea când te consideri din nou în stare sau suficient de experimentat. Nu doar să te gândești la El și să-L consulți din când în când … ci El să fie primul, mereu primul! Să predai controlul vieții tale în totalitate lui Dumnezeu!

Și pe vremea lui Isus, ca și în zilele noastre, mulți L-au urmat din diverse motive, unele complet greșite.

Dacă vrei să-L urmezi pe Isus dintr-o motivație corectă urmărește mesajul acesta!

Pentru unii rugăciunea este un obicei, pentru alții este religie și obligație, iar alții o văd drept o soluție disperată.

Pentru ucenicul lui Cristos însă, rugăciunea este mijlocul prin care se conectează cu Tatăl ceresc.

Când religia ta devine un set de legi și obiceiuri care mai mult te împiedică să-L cunoști pe Dumnezeu, trebuie s-o schimbi. Nu te lăsa înșelat de un nume pe care-l porți! Dumnezeu nu te identifică după un nume, ci după relația pe care o ai cu El!

Uneori e greu să-ți iubești și prietenii, pe cei apropiați, pe cei care te iubesc. Cum ai putea să-ți iubești dușmanii? Este oare posibil așa ceva? Pot eu, poți tu? Descoperă, ascultând acest mesaj, ce vrea să spună Isus prin aceste cuvinte și cum poți să-ți iubești dușmanii.

Isus nu spune că îngrijorarea nu este reală, ci Isus îți spune cum poți rezolva problema îngrijorării în viața ta! Ascultă mesajul acesta pentru a învinge azi îngrijorarea din viața ta!

Răspunsul la provocarea de a nu trăi o viață doar de aparență nu este să fii autentic! Ci să-L lași pe Cristos să transforme în profunzime viața ta!

Câți nu cunoaștem sentimentul că uneori ești gata să pierzi numai să nu faci pe placul cuiva de care nu-ți place?

Într-o societate foarte dezechilibrată Isus aduce în atenția noastră perspectiva lui Dumnezeu asupra raportului în relații.

Isus te învață cum să privești corect la persoanele de lângă tine, mai ales la cele pe care le consideri inferioare ție!

Când Isus trimite, El stabilește direcția, oferă mesajul, împuternicește și îți poartă de grijă!

Creștinismul înseamnă să umbli cu Isus. Aceasta îți modelează caracterul, gândirea și simțirile tale într-un mod vizibil pentru cei din jurul tău!

 

Învierea lui Isus nu e doar o sărbătoare sau un eveniment istoric ci este direct legată și influențează în mod absolut viața și veșnicia ta!

Am fost chemați în relație cu Dumnezeu, să creștem, să fim formați și modelați după chipul Lui: să ajungem să gândim ca El, să vorbim ca El, să simțim și să slujim ca El. Acesta este procesul sfințirii, realizabil doar într-o relație de legământ cu Dumnezeu!

Botezul înseamnă ascultare de porunca lui Dumnezeu! Este răspunsul omului în credință la mesajul Evangheliei!

Cuvântul lui Dumnezeu reflectă caracterul lui Dumnezeu. Cuvintele tale reproduc fidel caracterul tău. Cuvintele tale influențează viața și veșnicia ta și a celor din jurul tău. Ai grija cum le folosești!

Biserica nu este o instituție, un cult, o religie și nici o organizație. Ea este un organism viu – totalitatea credincioșilor, a ucenicilor lui Isus, oameni născuți din nou exclusiv prin lucrarea Duhului Sfânt!

Biblia ne învață cum să navigăm prin viață indiferent de context, cum să fim buni administratori! Iar o administrare bună se bazează pe o planificare bună! Ascultă mesajul acesta pentru a afla cum să faci față crizei din viața ta.

În timp ce banii sunt pentru aici și acum, și noi toți îi asociem cu pământul, felul în care-i folosești îți afectează veșnicia! Află în ce fel, ascultând mesajul acesta!

Generozitatea este direct legată de inima ta! Înainte de a-ți cuceri procentele din salariu, Dumnezeu trebuie să-ți cucerească inima! Ascultă mesajul acesta pentru a învăța de ce este important să dezvolți o cultură biblică a generozității!

Dumnezeu ne-a chemat să fim ucenici. Evaluarea te ajută să trăiești nu doar o viață formală, o religie de formă, ci viața pe care Isus o așteaptă de la ucenicul Său.

Dumnezeu ți-a dăruit în Cristos temelia pe care îți poți construi viața. Orice altceva dezamăgește, falimentează și trece!

Trecutul tău nu se șterge, ci el se transformă fie în cel mai mare acuzator sau cel mai bun apărător al tău. De aceea, veghează asupra trecutului tău, mărturisește-l lui Dumnezeu, și lasă-te eliberat și vindecat pentru ca satan să rămână fără putere și fără argumente împotriva ta.

Neînfricat!

Neînfricat este provocarea pe care ți-o lansează Dumnezeu, abordând viața fără frică, fără teamă și știind că Cel care te-a chemat, și merge cu tine la fiecare pas este El Însuși! Nu privi viața și provocările ei prin ochii tăi limitați sau ai prietenilor tăi, ci lasă-L pe Dumnezeu să-ți definească ținta și viitorul.

Fii deci neînfricat!

Harul transformă vieți!

Harul nu te ajută doar pe moment!

Harul schimbă viața ta radical!

Asta face Dumnezeu!

Fii neînfricat pentru că ai primit har!

Dumnezeu te duce în situații imposibile ca să-ți demonstreze cât este El de măreț, dar tu nu ai fost chemat să mergi primul și nu ești nici singur, El merge întotdeauna în fața ta, El poartă războiul, El sparge gheața … tu doar urmezi! El este scutul tău și protecția ta!

Dumnezeu ia tot ce este El: puterea Lui, înțelepciunea Lui, protecția și suveranitatea Lui și ți le oferă ție în legământ. Ca să beneficiezi de ele, intră în legământ cu El și trăiește fiecare zi consecvent și cu responsabilitate!

Păcatul are ramificații extrem de întinse și afectează nu doar parțial sau temporar, ci total și veșnic tot ceea ce atinge! Biblia spune că plata pentru păcat este moartea! Dar Dumnezeu are soluția pentru păctaul tău, indiferent cât de mare sau grav este acesta!

Dacă vii în urma unui eșec: astăzi Dumnezeu îți oferă șansa biruinței. Azi poți câștiga bătălia pierdută data trecută…

Azi este ziua rematch-ului tău – îți poți lua revanșa! Și ascultă-mă… nu doar că ai ocazia asta: dar trebuie s-o apuci!

Astăzi, mai mult ca în generația trecută, Biserica trebuie să aibă un mesaj clar. Dumnezeu este clar! De aceea nu fi un om al vorbelor cu dublu sens.

Învață de ce este important să fii ferm în deciziile tale!

Dumnezeu nu intră în legământ cu tine ca să te scape de probleme, ci să te ajute să treci prin probleme.

Ba mai mult, Dumnezeu intră în legământ cu tine ca să te ajute să-L cunoști!

Atunci când ți-e greu, când dușmanii se ridică împotriva ta, când pare că tot iadul îți stă împotrivă și îți vine să renunți, ceea ce te ține în viață și în picioare nu e puterea ta, nici priceperea ta, nu e nimic altceva decât PROMISIUNEA lui Dumnezeu că va fi cu tine!

În momentele grele din viața ta, ai nevoie de o soluție! Religia nu te ajută! Scuzele nu te ajută! Ignoranța nu te ajută!

Dumnezeu este singurul loc de scăpare pentru tine!

 

1Corinteni 14:33 „căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii.“ CA SĂ FACI PACE TREBUIE SĂ PUI LUCRURILE ÎN ORDINE! DAR CA SĂ PUI LUCRURILE ÎN ORDINE TREBUIE SĂ CONFRUNȚI!  

Provocat! 

Fără provocări nu ai știi niciodată cine ești tu cu adevărat. Nu ți-ai cunoaște inima! Fără provocări nu poți să crești … te vei complace mereu într-o stare mediocră și de confort! 

Acceptă azi provocarea de a avea o nouă identitate în Cristos!

Îți lansăm astăzi, o nouă provocare … și anume:

Provocat să îndrăznești!

Să trăiești viața cu așteptări mari de la Domnul: El a spus că va face, că se va folosi de tine, pentru că e lucrarea și planul Lui de mântuire.

Când te bazezi pe porunca lui Isus, da lucrurile te vor depăși complet, dar asta înseamnă că tu ai predat controlul vieții tale Lui Dumnezeu!

 

Biserica n-a fost menită să fie închisă între ziduri. Nu am fost chemați să „facem biserică“ duminica, ci SĂ FIM BISERICA în fiecare zi, în fiecare moment, în fiecare context.

Azi vrem să te provocăm să-ți asumi alegerea de-a fi un ucenic al lui Isus.

 

Când tu te dai lui Dumnezeu, când îți pleci genunchiul în fața Celui Infinit și Atotputernic, când Îi spui că ești gata să te predai Lui cu totul, că viața ta I-o închini Lui, favorul Lui, harul Lui se coboară peste viața ta.

Aceasta nu e o experiență pe care s-o povestești, ci trebuie s-o trăiești.

Dumnezeu e mai interesat de inima cu care faci un lucru decât de rugăciunea ta, cântarea ta sau slujirea ta în sine! De ce?

Pentru că Dumnezeu nu vrea o slujire ipocrită, ci una autentică. Astăzi ai oportunitatea să-ți examinezi inima ta și să lași pe Duhul Sfânt să curețe orice formă de necurăție și ipocrizie care există acolo!

 

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii!
(1 Corinteni 14:33)

Când o biserică e bine organizată, ea nu preia principiile unei firme sau companii, ci se inspiră, chiar mai mult, preia chipul Creatorului și Mântuitorului ei, împlinindu-și menirea, misiunea și scopul: glorificarea Lui Dumnezeu prin facerea de ucenici.

Un botez de formă este o declarație falsă, e un fals în acte! Tu declari ceva, semnezi ceva ce știi foarte bine că nu este adevărat!

Botezul are o semnificație foarte clară și importantă: dăruirea și supunerea ta față de Dumnezeu, asumarea planului și voii lui Dumnezeu pentru viața ta.

 

Numai când relația ta pe verticală cu Dumnezeu este bună poți să mergi până la capăt!

Cea mai mică îndoială, ezitare, neîncredere te poate devia sau chiar opri din drum. Când ți-e greu și vrei să renunți, adu-ți aminte că nu e niciodată despre tine ci despre Dumnezeu.

 

WordPress Cookie Hinweis von Real Cookie Banner